Grupuri dezvoltare personalA image

Așa cum îmi place să spun, grupurile sunt “prima mea iubire”. Așa mi-am început de fapt activitatea ca terapeut și acolo tind mereu să mă întorc, sau cel puțin să integrez și această componentă în activitatea mea, alături de ședințele de terapie individuală.

Cred cu tărie în puterea grupului, a conexiunii, a ascultării și empatiei, a energiei care circulă când mai mulți oameni se strâng împreună, niciodată într-o formulă întâmplătoare.

În ultimii ani, am organizat mai multe grupuri de dezvoltare personală pentru adulți, printre temele abordate fiind parenting-ul conștient, vindecarea copilului interior și dezvoltarea compasiunii de sine.

Grupurile au 6 - 8 întâlniri bi-lunare. Fiecare sesiune durează 2h30 și costă 150 Ron.